Noutati

Lemn
2022-10-10 08:40:00

Puterea calorică a lemnului: cele mai bune soluții de încălzire


Localitățile din zona rurală a României se confruntă în continuare cu situații pe care nu te-ai aștepta să le întâlnești în zilele noastre. Mai exact, potrivit statisticilor, mai puțin de o treime dintre gospodăriile rurale sunt racordate la rețeaua de gaze. Prin urmare, fie că îți place, fie că nu, lemnul de foc rămâne în continuare una dintre cele mai folosite surse de căldură din țara noastră. Acest lucru va mai fi valabil doar până în 2023, când România trebuie să renunțe la folosirea acestei resurse naturale, potrivit reglementărilor UE. Extinderea rețelei de gaze avansează, însă, greoi, așa că, cel mai probabil, centralele sau cazanele cu funcționare pe peleți vor crește tot mai mult în popularitate.

●     Ce reprezintă puterea calorică a lemnului

●     Putere calorică lemn: cel mai bun lemn de foc

●     Putere calorică lemn vs putere calorică peleți

●     Putere calorică lemn vs putere calorică gaz metan

Ce reprezintă puterea calorică a lemnului

Folosit din cele mai vechi timpuri pentru încălzire, lemnul este o resursă naturală care nu poate fi exploatată la nesfârșit. În România, există peste 3 milioane de gospodării în care iarna se ard lemne, din lipsa unor alte variante. Puterea calorică a lemnului se măsoară în kcal/kg, kJ/kg sau kWh/kg și reprezintă cantitatea de căldură pe care fiecare kilogram de lemne o degajă în momentul arderii. Umiditatea afectează puterea calorică a lemnului cu până la 50%. Prin urmare, lemnul verde sau cel ținut afară, la temperaturi scăzute, va produce mult mai puțină căldură.

Acest lucru nu se întâmplă în cazul peleților, mult mai eficienți, datorită umidității scăzute și faptului că ard complet. De asemenea, peleții au și o putere calorică mult mai mare, iar acest lucru se traduce printr-un plus de căldură, dar și prin costuri reduse.

➡️Descopera oferta noastra de cazane pe combustibil solid

Putere calorică lemn: cel mai bun lemn de foc

Până la găsirea unei soluții de înlocuire a lemnului, care să poată fi implementată la scară largă, oamenii trebuie să se încălzească așa cum pot. Un lemn de esență tare pentru foc este întotdeauna mai eficient, din punctul de vedere al căldurii emanate. Îți vorbim, în continuare, despre cel mai bun lemn de foc, pentru a face alegerea potrivită, în cazul în care ai o sobă, un cazan sau o centrală cu funcționare pe combustibil solid.

Cel mai bun lemn de foc

Specia de lemn folosită pentru încălzire nu este neapărat relevantă pentru cantitatea de căldură emanată. Mult mai important este nivelul de umiditate. Aceasta trebuie menținută la un nivel de aproximativ 12% și se obține în cel puțin șase luni, perioadă în care lemnul trebuie lăsat afară, să se usuce.

Lemn carpen putere calorică

Lemn carpen putere calorică - uscat așa cum trebuie, lemnul de carpen este cel mai eficient, din punctul de vedere al valorii calorice.

Putere calorică lemn cireș

Putere calorică lemn cireș - acesta este un lemn cu pori, așa că are o valoare calorică scăzută. 

Mit lemne de foc salcâm - dacă ai auzit că lemnul de salcâm este cel mai eficient, din punctul de vedere al puterii calorice, află că acest lucru nu este adevărat. Valorile calorice nu diferă foarte mult, iar salcâmul e doar puțin mai bun decât plopul, mărul sau stejarul. 

Vezi ➡️ AICI toate ofertele noastre pentru confortul termic

Tabel putere calorică lemn de foc

Iată, mai jos, un tabel cu puterea calorică a lemnelor, în funcție de specie. Vei observa că diferențele sunt foarte mici.

 

Tabel putere calorică lemn de foc

 

Specie arbore

Valoare calorică – kcal/kg

Valoare calorică – kwh/kg

Carpen

3940

4,58

Brad

3710

4,31

Molid

3700

4,30

Arțar

3610

4,20

Mesteacăn

3610

4,20

Salcâm

3600

4,18

Fag

3600

4,18

Măr

3590

4,17

Cireș

3560

4,14

Stejar

3460

4,02

 

 

Putere calorică lemn vs putere calorică peleți

După cum îți spuneam, peleții sunt combustibili solizi, obținuți din deșeuri lemnoase, considerați a fi una dintre cele mai curate energii de încălzire domestică. Peleții se produc din resturi de lemn, frunze, paie, tulpini, porumb sau alte plante, denumite materiale biomasice. Sunt procesați și bine uscați, iar puterea lor calorică este de aproximativ 4500 kcal/kg, mai mare cu 15%, în comparație cu cea a lemnului.

De ce sunt peleții o alternativă mai bună decât lemnul

Am menționat deja faptul că peleții reprezintă o sursă de energie curată. Emit foarte puțin fum și produc puțină cenușă, care poate fi folosită, mai apoi, ca îngrășământ. De asemenea, o centrală pe peleți funcționează pentru perioade mai îndelungate de timp. Realimentarea ei se poate face chiar și la câteva zile. Așadar, peleții au un randament mai bun decât lemnul și din punctul de vedere al randamentului. Nu în ultimul rând, peleții au nevoie de spații de depozitare mai reduse.

➡️AICI gasesti toate tipurile de calorifere

Putere calorică lemn vs putere calorică gaz metan

Am lăsat la final și o comparație între putere calorică lemn și putere calorică gaz metan. Centralele pe gaz, indiferent că sunt clasice sau pe condensație, au cel mai bun randament de-a lungul timpului. Acest lucru se întâmplă pentru că au un consum mai redus și sunt capabile să recupereze căldura.

Puterea calorică a gazului metan este de 13289 kcal/kg, așadar, de peste 3 ori mai mare, în comparație cu cea a lemnului.

Ca soluții termice, merită menționate și centralele electrice sau cele pe GPL. Pentru a afla mai multe despre ele, citește articolul despre cum sa-ti alegi centrala in functie de necesarul termic al locuintei

Acestea sunt cele mai importante aspecte pe care trebuie să le cunoști despre puterea calorică a lemnului și a celorlalte soluții de încălzire.

Sursa foto: Shutterstock